Marcel Ciolacu, la Târgul de Turism al României de la Romexpo

de Stiri Buzau Media

Astăzi, la Târgul de Turism al României de la Romexpo, am fost alături de
echipa Consiliului Județean Buzău la standul județului nostru, care are un
mesaj simplu: Visit Buzău.
Vreau să transformăm turismul într-un motor economic real pentru județ.
Trăim o perioadă în care Guvernul nu mai susține autoritățile locale așa
cum o făcea în trecut. Bugetele trebuie consolidate la nivel de județ, iar
dezvoltarea trebuie construită inteligent. Turismul poate aduce venituri,
investiții și locuri de muncă.
Buzăul are locuri extraordinare, patrimoniu, tradiții și o gastronomie care
merită să fie cunoscută la nivel național și internațional.
Mă bucur că partenerii din mediul privat au fost prezenți pentru a-și
promova afacerile și că avem un parteneriat solid și cu Arhiepiscopia
Buzăului și Vrancei, pentru punerea în valoare a patrimoniului spiritual.
Împreună cu echipa Consiliului Județean și cu primarii din județ, inclusiv
cu primarul municipiului Buzău, îmi doresc proiecte de impact în zona
turismului. Autostrada ne oferă oportunitatea să devenim, în cel mai scurt
timp, o destinație ușor accesibilă.
Buzăul trebuie și merită să fie destinație, nu un județ de tranzit. Invit
cât mai mulți turiști să descopere locurile minunate din județul nostru.