Metalul Buzău rămâne în zona de play-off, după o remiză, 1-1, pe teren
propriu, cu Steaua București. Este al doilea rezultat de egalitate al
buzoienilor în acest sezon, după cel cu Sepsi, 0-0, din etapa a doua.
Echipa buzoiană a început timid jocul cu Steaua, fiind dominată în
prima parte a partidei. Din fericire, Metalul a rezistat atacurilor
oaspeților și încet-încet, a echilibrat meciul. Chiar dacă au avut mai
mult posesia balonului, buzoienii nu au avut, însă, vreo ocazie clară
a a înscrie.
Formația din Crâng a ieșit și mai motivată de la cabine și a reușit să
dechidă scorul repede. Găsit excelent la 16 metri, Vali Dumitrache a
trimis plasat mingea în colțul lung și l-a învins pe portarul
bucureștenilor. Metalul a dominat și în continuare și și-a mai creat
alte două oportunătăți mari de a majora scorul, prin Șaim și Valentin
Robu. Steliștii au operat imediat schimbări și au reușit să iasă din
corzi. Minutul 74 a adus egalarea pe tabela de marcaj, după o centrare
a lui Chipirliu și finalizată de la Pacionel. Animați de golul
înscris, bucureștenii au alergat după o victorie în extremis, însă
portatul Dinu a fost la post și a respins peste poartă un șut lobat al
aceluiași Chipirliu.
În urma acestui rezultat, Metalul Buzău a acumuat 26 de puncte în
clasament și se află pe locul 4, în zona de play-off, la numai un
punct în spatele Stelei.


