Mihai Voicu „Poaşcă” va fi înmormântat marți, la Cimitirul Sfântul Andrei din Micro 14

de Stiri Buzau Media

Trupul neînsufleţit al lui Mihai Voicu a fost depus duminică dimineaţă la Biserica „Sfântul Ştefan” de pe strada Frăsinet, din Micro 3. Înmormântarea va avea loc marţi la ora 11:30, la cimitirul Sfântul Andrei din Micro 14.

Mihai Voicu, unul dintre cei mai cunoscuți şi apreciați DJ de radio și realizator de evenimente din Buzău, s-a stins din viață în noaptea de vineri spre sâmbătă după o lungă suferinţă.
În ultimele zile Mihai Voicu „Poaşcă” s-a aflat în comă, internat în Spitalul Judeţean, dar vineri  părea că îşi mai revenise. În jurul orei 21.00 a intrat în stop cardiorespirator, a fost resuscitat, şi-a revenit puţin, apoi, la miezul nopții a intrat din nou în stop. De această dată medicii n-au mai reuşit să-l aducă la viaţă, decesul fiind declarat la ora 1.
Mihai Voicu ar fi împlinit în luna august a acestui an 50 de ani, era căsătorit şi tată a doi copii. El a fost unul dintre primii oameni de radio din Buzău, a fost realizator şi coparticipant la numeroase acţiuni culturale mai ales la cele desfăşurate la fosta Casă a Tineretului, a intermeiat „Rockoteca”, dar era şi recunoscut în toată ţara ca unul din cei mai buni realizatori de evenimente.
Știri despre: