Stimați cetățeni! Având în vedere: – AVERTIZAREA METEO ”COD PORTOCALIU” emisă de ISU Buzău, pentru intervalul: Vineri 7 iulie ora 14:00 – Sâmbătă 8 Iulie ora 6:00, care estimează averse 30-40l/mp, izolat 50-60 l /mp, descărcări electrice, vijelii, în zona localității noastre; – Avertizarea emisă de Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, privind debitul Râului Buzău, care ar putea crește, determinând astfel manevre de uvraje cu evacuări de debite în aval, până la 70 mc/secundă. Fac apel la înțelegerea dvs. în ceea ce privește tratarea cu seriozitate a acestei avertizări, recomandându-vă să evitați, atât cât este posibil, călătoriile în zone greu accesibile, izolate, supuse pericolului de viitură pe apele curgătoare sau izvoare versanți. De asemenea, asigurați-vă bunurile și animalele pe care le dețineți în zona apelor curgătoare și văilor expuse viiturilor! Nu parcați și nu staționați mașinile în aceste zone! Asigurați-vă membrii familiei, mai ales pe cei în situații speciale: copii, bolnavi, bătrâni singuri! Anunțați urgent autoritățile în cazul în care aveți cunoștință de persoane aflate în pericol în timpul unor fenomene naturale extreme! Vă mulțumesc pentru înțelegere și încercăm să depășim împreună, cu calm și bună organizare, eventualele probleme!