Monica Anisie: De luni începe distribuția pentru alte peste 100.000 de tablete pentru elevi

de Stiri Buzau Media

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că de luni începe distribuţia pentru alte peste 100.000 de tablete pentru elevi, care fac parte din lotul al doilea, relatează Agerpres.

În toată această perioadă, pe lângă achiziţiile pe care Ministerul Educaţiei le-a realizat prin ONAC, (…) şi autorităţile publice locale s-au implicat şi avem proiecte depuse la Ministerul Fondurilor Europene pentru a deconta banii pe care i-au cheltuit primarii în momentul în care au achiziţionat dispozitive electronice pentru elevi. Deci s-a îmbunătăţit considerabil situaţia de la momentul la care am început anul şcolar. Până la finalul acestei săptămâni vor fi livrate toate cele 82.000 de tablete care au fost achiziţionate de către Ministerul Educaţiei (…) De asemenea, de luni începe distribuţia pentru lotul al doilea, vorbim despre 108.800 de tablete“, a spus Monica Anisie, miercuri, la o conferinţă de presă desfăşurată la Primăria Sectorului 2.

Ea a menţionat că le-a solicitat inspectorilor şcolari generali să mai facă un inventar al necesarului de tablete.

Şi astăzi am avut videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali, în care le-am solicitat să mai facă încă un inventar, pentru că, pe zi ce trece, avem alte şi alte date la Ministerul Educaţiei. După cum bine ştiţi, (…) le-am solicitat să facă un plan de intervenţie la nivel local pe fiecare unitate de învăţământ. La asta se lucrează acum“, a afirmat Monica Anisie.

Ea a menţionat că au fost efectuate activităţi de inspecţie şcolară privind desfăşurarea cursurilor online.

Monica Anisie a amintit că au fost şi inspectorate şcolare care au luat măsuri în raport cu modalitatea în care se desfăşoară activitatea didactică în sistem online, iar unele au fost “destul de drastice”.

La Inspectoratul Şcolar al judeţului Vrancea au fost puse în discuţie anumite cadre didactice. S-a realizat o comisie de disciplină şi au fost sancţionate cadre didactice (…), nu şi-au efectuat orele respective. În judeţul Dâmboviţa deja a fost desfăcut contractul muncă al unei doamne care nu a acceptat să participe la activităţile didactice desfăşurate în online. S-au luat măsuri, se iau măsuri în continuare“, a spus ministrul.

Monica Anisie a menţionat că Ministerul Educaţiei, prin inspectoratele şcolare, a urmărit sprijinirea profesorilor în ceea ce priveşte învăţământul online.

“Am realizat lecţii speciale pentru aceştia, am transmis repere metodologice încă de la începutul anului şcolar, care conţin şi nişte adaptări ale programei şcolare la predarea online (…) Zilnic realizăm sesiuni video cu profesorii“, a declarat Monica Anisie.