O nouă Transalpina, în Munții Buzăului și ai Vrancei!

de Stiri Buzau Media
O șosea, care să facă legătura între Munții Vrancei și cei ai Buzăului, ar putea să apară în următorii ani în zona Carpaților de Curbură.
Drumul, asemănător cu Transalpina, ar urma să traverseze o zonă cu peisaje de vis, care ar putea să devină un adevărat magnet pentru turiști. Șoseaua face parte dintr-o strategie comună a autorităților din Vrancea și Buzău, care urmărește ca această zonă să lege Soveja – Lepșa din Vrancea de zona montană a județului Buzău. Un prim pas în concretizarea acestui demers va fi reabilitarea Drumului Național 2N și a unui pod peste râul Râmnicu Sărat, care să asigure legătura între Jitia – Vrancea și Bisoca – Buzău.
Proiectul este într-o fază avansată, iar lucrările la pod și la o porțiune de drum care face legătura între cele două județe, peste munți, ar urma să înceapă în vara aceasta. Se estimează că o conexiune peste munți între Buzău și Vrancea va fi gata chiar anul viitor.