Am văzut rezultatele Evaluării Naționale 2026 , dar dincolo de statistici
reci, pe care de altfel o să vi le și prezint , sunt două aspecte care
contribuie la rezultatul național tot mai slab:
𝟏. 𝐦𝐚𝐫𝐠𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐝𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐝𝐞
𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦
𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜-𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐠𝐞
𝐜𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐜𝐫𝐢𝐦𝐚̆ 𝐢̂𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐩𝐨𝐩𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢
𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐮𝐛 -𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐞𝐳𝐞 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐚
𝟐. 𝐮𝐧 𝐟𝐞𝐧𝐨𝐦𝐞𝐧 𝐚𝐥𝐚𝐫𝐦𝐚𝐧𝐭 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐦𝐢𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐥
𝐦𝐢-𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐝𝐮𝐬 𝐥𝐚 𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐢𝐧 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐢𝐢
𝟑 𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐞 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐚̆𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐞
𝐝𝐢𝐝𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐞 : 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝟗 𝐬̦𝐢 𝟏𝟎 𝐢𝐧 𝐭𝐨𝐭𝐢 𝐚𝐧𝐢𝐢
𝐝𝐞 𝐆𝐢𝐦𝐧𝐚𝐳𝐢𝐮, 𝐛𝐢𝐧𝐞-𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐭𝐢𝐭̦𝐢, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚
𝐞𝐱𝐚𝐦𝐞𝐧 𝐚𝐮 𝐮𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐚𝐩𝐬 ; 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐜𝐮 𝐚𝐧𝐱𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞,
𝐝𝐞𝐩𝐫𝐞𝐬𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐞𝐩𝐮𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐫𝐨𝐧𝐢𝐜𝐚̆.
Doar 79% dintre elevi au trecut examenul, față de 83,2% anul trecut.. Iar
în rural, un copil din trei a picat examenul .
Calitatea actului educațional a scăzut, aici merită o analiză separată. Dar
un factor absolut esențial ca un copil să învețe este să aibă nevoile de
bază îndeplinite, sănătate psiho-emoțională și bineînțeles un mediu
educațional potrivit pentru studiu la școală și acasă.
Rămânem acum în zona sănătății psiho-emoționale a copiilor, despre care
știm că sunt prinși în capcane tot mai mari: internet in exces și fara
supraveghere , presiune să performeze școlar deși nu mai au echilibru
interior, materii stufoase și neadaptate timpurilor pe care ei le trăiesc.
Datele sunt îngrijorătoare, iar România iese în evidență negativ în
comparațiile internaționale:
Potrivit raportului UNICEF, aproape 33% dintre adolescenții români de 11-15
ani au raportat o dispoziție tristă de mai multe ori pe săptămână, față de
o medie de 13% în cele 45 de țări incluse în studiul OMS , vorbim de 2,5
ori peste media internațională.
Corelația dintre dezechilibru psihologic și performanța la examen e bine
documentată științific:
Meta-analizele arată că elevii cu anxietate de testare mai ridicată au
performanțe mai slabe la examene, iar consensul general este că anxietatea
interferează cu memoria de lucru, ceea ce duce la rezultate mai slabe.
Memoria de lucru e exact resursa cognitivă necesară pentru rezolvarea de
probleme , de aici legătura directă cu proba de matematică, unde s-a
prăbușit numărul notelor bune.
𝐀𝐦 𝐚𝐛𝐨𝐫𝐝𝐚𝐭 𝐨𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐌𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥
𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢, 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐩𝐞𝐥𝐚𝐫𝐞
𝐩𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐚̆ . 𝐑𝐚̆𝐬𝐩𝐮𝐧𝐬𝐮𝐥, 𝐩𝐞 𝐬𝐜𝐮𝐫𝐭, 𝐞 𝐜𝐚̆
𝐞𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐨𝐤 𝐜𝐮 𝐮𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐥𝐚 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟖𝟎𝟎 𝐝𝐞
𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢, 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐢 𝐨𝐫𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭
𝐬𝐭𝐚𝐧𝐝𝐚𝐫𝐝𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐫𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚𝐭.
𝐒̦𝐢 𝐜𝐞 𝐦𝐢-𝐚𝐮 𝐬𝐩𝐮𝐬 𝐢̂𝐧 𝐫𝐚̆𝐬𝐩𝐮𝐧𝐬 𝐜𝐚̆ 𝐯𝐨𝐫 𝐟𝐚𝐜𝐞
𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐬𝐞𝐧𝐬? 𝐍𝐈𝐌𝐈𝐂!
Suntem tot mai bine, nu?
Niciun angajament de creștere a numărului de posturi de consilier, nici
măcar o măsură, niciun
termen și niciun angajament….absolut nimic.
,,Într-o lume care arată radical diferit față de secolul XX, România
continuă să evalueze copiii printr-un model construit pentru o altă
realitate. La finalul gimnaziului, copiii sunt încă evaluați într-o logică
foarte apropiată de cea de acum 50 de ani. Pentru generația părinților și
bunicilor lor, acest tip de examen – „Treapta I” – a funcționat într-un
anumit context istoric și social. Dar, între timp, lumea s-a schimbat
fundamental: trăim în epoca inteligenței artificiale, a mașinilor autonome,
a transformărilor rapide și a meseriilor care se reinventează permanent.
Studiile OECD și rezultatele PISA indică în mod explicit că sistemul
educațional românesc nu mai răspunde nevoilor societății de astăzi. De
aceea, întrebarea nu este dacă avem nevoie de evaluare, ci dacă evaluăm
ceea ce contează cu adevărat pentru viitorul acestor copii.
La 14 ani, un copil poate avea aptitudini extraordinare de comunicare,
creativitate, leadership, programare, design, rezolvare de probleme sau
lucru în echipă. Poate avea autonomie, inteligență emoțională și
capacitatea de a construi proiecte sau de a transfera ceea ce învață în
contexte reale,
dar dintre cele mai mari pierderi ale acestui model este că mulți copii
valoroși ajung, la 13-14 ani, să creadă că nu sunt „destul de buni” doar
pentru că nu performează perfect într-un tip foarte îngust de evaluare.
Unii adolescenți înfloresc academic mai devreme, alții mai târziu.
Un sistem sănătos nu confundă ritmurile diferite de dezvoltare cu lipsa de
valoare sau de potențial și se preocupă de sănătatea psihică a copilului. “
Voi continua prin instrumente parlamentare până se va schimba ceva! Trebuie
să schimbe!
