Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Ionuț Barbu, împreună cu Lucian N. Romascanu – Senator, Constantin Toma – Primar, Primăria Municipiului Buzău, Petre Emanoil Neagu – Preşedinte – Consiliul Judeţean Buzău, Romeo Daniel Lungu – Deputat, Adrian Robert Petre – Vicepreşedinte Consiliul Județean Buzău, Cosmin Nicolae Florea – Director executiv, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Buzău și George Sava – Direcţia pentru Agricultură Județeană Buzău au fost astăzi oaspeții pe onoare ai Băncii de Resurse Genetice Vegetale – Buzău
Delegația oficială a fost prezentă cu ocazia desfășurării Târgului tradițional de toamnă al Buzăului, Drăgaica, aflat la cea de-a 17-a ediție, organizat impecabil de Primăria Municipiului Buzău prin Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, Direcția pentru Agricultură Județeană Buzău și SC „Piețe, Târguri și Oboare” SA.
BRGV Buzău a fost un obiectiv important în vizita ministerială, oferindu-ne șansa să prezentăm stadiul amenajărilor sediului, a laboratoarelor de cercetare, a spațiile tehnologice și de producție și, desigur, echipa de specialiști, dar și primele recolte experimentale ale soiurilor aflate în studiu. Vizita a fost ghidată de dr. Ing. Costel Vînătoru, directorul BRGV Buzău. Atmosfera a fost destinsă, iar entuziasmul distinșilor oaspeți, sincer și încurajator.
Mulțumim tuturor pentru vizită, pentru aprecieri și pentru susținerea acestui proiect. atât de important pentru Buzău și pentru întreaga țară.Banca de Resurse Genetice Vegetale – Buzău