Obeliscul, din Parcul Crâng, în pericol de prăbușire

de Stiri Buzau Media
Obeliscul, monumentul din Parcul Crâng, din muncipiul Buzău, este în pericol de prăbușire și urmează să fie recondiționat.
Fisurile și crăpăturile și-au făcut apariția mai ales în plăcile cu basoreliefuri, care s-ar putea desprinde de pe Obelisc și ar putea răni vreun trecător. Din acest motiv, în jurul monumentului a fost creată o zonă cu panouri de atenționare.
Obeliscul, realizat de sculptorul buzoian Gheorghe Coman, a fost inaugurat în anul 1976, pentru a marca împlinirea a 1.600 de ani de la prima atestare documentară a Buzăului, eveniment la care a fost prezent și Nicolae Ceaușescu. Obeliscul din Crâng este realizat din travertin, este montat pe o fundație adâncă de 14 metri și are o înălțime de 26 de metri.