Orașul Buzău, magnet de cultură și educație până în 2030. Descoperă ce evenimente te așteaptă!

de Stiri Buzau Media

Într-o notă adresată buzoienilor, primarul orașului, Constantin Toma, evidențiază importanța pe care o acordă dezvoltării culturale și educaționale în viziunea sa de dezvoltare a municipiului, numită ,,Buzău – oraș magnet până în 2030„.

Conform acesteia, cultura, alături de educație, economie și social, reprezintă unul dintre cei patru piloni de susținere ai viitorului comunității.

În spiritul acestei viziuni, în fiecare săptămână se desfășoară activități cultural-educaționale pentru toate categoriile de vârstă. Recent, copiii s-au bucurat de ateliere tematice dedicate Zilei Culturii Naționale.

În plus, în data de 18 ianuarie, la Centrul „Iazul Morilor”, se va desfășura evenimentul ,, Stihuri și cântări’’, un spectacol ce îmbină poezia cu muzica la pian.

În plus, pentru iubitorii de Eminescu, primarul anunță că a primit de la Academia Română, prin generozitatea vicepreședintelui Academiei, colecția completă a manuscriselor eminesciene.

Această colecție se află în biblioteca Centrului Cultural și Educațional ,,Alexandru Marghiloman’’ de la Vila Albatros, unde buzoienii sunt invitați să o viziteze.

Toate aceste evenimente și multe altele pot fi urmărite pe paginile de Facebook: Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” Buzău și Centrul „Iazul Morilor”.