Primarul Constantin Toma dorește ca pentru promovarea Buzăului să existe şi un semn distinctiv, reprezentativ pentru municipiu, astfel că orașul Buzău va avea un logo care să-l reprezinte.
Profesorii universitari din Iaşi, cu care colaborează Primăria în vederea elaborării unor strategii de dezvoltare, au prezentat vineri, în ședința de constituire a Consiliului de Dezvoltare al Municipiului, câteva variante de logo pentru oraşul Buzău. „Sper să avem o imagine, un simbol pentru orașul nostru care să ne și mobilizeze. Având în vedere că este Festivalul Benone Sinulescu cred că ar trebui să avem pe undeva și Hai Buzău, Buzău în semn de imn al deșteptării buzoiene, să nu mai dormim, să ne trezim la viață”, a precizat Constantin Toma.