Petre Adrian Robert: Consiliul Județean Buzău a găzduit astăzi o ședință de lucru cu scopul de a grăbi pașii către ceea cu toții așteptăm cu nerăbdare, Autostrada A7.
Alături de mine, au participat dl. Ion Cumpanache, Șef Departament Exproprieri din cadrul CNAIR, dl. Sorin Robu, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău, dna. Elena Florescu, directorul OCPI Buzău, reprezentanții societății de cadastru Primul Meridian și reprezentanții UAT-urilor care intră sub incidența coridorului de lucru.
Subiectul principal al întâlnirii de astăzi a fost cel legat de plata despăgubirilor pentru terenurile expropriate. Reprezentanții CNAIR ne-au asigurat că se fac toate demersurile necesare pentru ca oamenii să își primească sumele cuvenite și au oferit toate informațiile necesare pentru că acest proces presupune niște pași stricți a căror respectare este obligatorie pentru efectuarea plăților.
În plus, ne-au oferit tuturor situația completă la zi a despăgubirilor, astfel:
Municipiul Buzău: din 360 documentații depuse, au fost emise 164 hotărâri de despăgubire
Movila Banului: din 16 documentații depuse, au fost emise 10 hotărâri de despăgubire
Pietroasele: din 34 documentații depuse, au fost emise 27 hotărâri de despăgubire
Săhăteni: din 295 documentații depuse, au fost emise 145 hotărâri de despăgubire Într-un proiect de asemenea amploare, atât de dorit și cu un impact atât de important, atât pentru noi, buzoienii, cât și pentru întreaga țară, este foarte importantă colaborarea strânsă și corectă a tuturor părților implicate pe care noi, reprezentanții dumneavoastră, suntem datori să o asigurăm.