Donație impresionantă făcută Muzeului Județean Buzău. Patru lucrări de artă, cu o valoare totală de peste 40.000 de euro, aparținând Lianei Axinte, o artistă româncă, stabilită de peste patru decenii în Germania, au fost oferite muzeului buzoian chiar de artistă.
Lucrările ajunse la Muzeul Județean Buzău vor face obiectul unei prezentări temporare, urmând ca ele să întregească spațiile expoziționale de bază. Publicul buzoian le va putea admira, cel mai târziu începând cu luna iulie.
Liana Axinte s-a stabilit în Germania în 1982, iar din anul 1984 a devenit membră a Asociației Artiștilor Germani. Lucrări ale artistei pot fi admirate, în prezent, și la Muzeul în aer liber ”Tabăra Măgura”, unde artista a creat în 1970 și 1975. Alte lucrări ale artistei se regăsesc în parcuri și clădiri publice, în muzee și colecții private din România, Germania, Ungaria, Franța ori Canada.