Petre Emanoil Neagu: 𝟖𝟎 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐧𝐞𝐫𝐚𝐦𝐛𝐮𝐫𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢 – 𝐜𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐭𝐫𝐚𝐬𝐚 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐁𝐮𝐳𝐚𝐮 𝐝𝐢𝐧 𝐟𝐨𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞!

de Stiri Buzau Media

Am semnat astăzi contractul pentru modernizarea a încă 30 km din DJ 203 K – tronsonul Vintilă Vodă – Plaiul Nucului.

Este o investiție ce va avea un impact economic remarcabil, asigurând dezvoltarea zonei și punerea în valoare din punct de vedere turistic.

Un avantaj important în implementare este că proiectul tehnic a fost deja realizat (tot prin fonduri europene) și că ne aflăm încă de anul trecut în licitație pentru atribuirea contractului de execuție lucrări.

Beneficiarii vor fi nu doar locuitorii din Vintilă-Vodă, Mânzălești, Lopătari, ci și turiștii ce vizitează Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului.

Printre elementele de noutate, trebuie să menționăm componenta importantă de protecție a mediului (împăduriri, spații verzi), dar și monitorizarea ulterioară a traficului sau auditul de siguranță rutieră.

Este un proiect finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027.

Mulțumesc întregii echipe a Consiliului Județean Buzău pentru profesionalismul de care a dat dovadă și ADR Sud-Est, reprezentat de domnișoara director Luminița Mihailov, ce ne sunt parteneri de nădejde în atragerea de fonduri europene.



Petre Emanoil Neagu