Podul vechi de la Mărăcineni ar putea intra în reparații în vară. Noile fisuri apărute în suprafața de rulare impun măsuri urgente

de Stiri Buzau Media

Vechiul pod peste râul Buzău între Mărăcineni şi municipiul de reşedinţă ar putea intra în reparații în vară.

Traficul intens din ultimii ani a deteriorat covorul asfaltic şi, odată cu acesta, şi structura de rezistenţă. După ce anul trecut două cratere au apărut în asfalt a fost un semnal mai mult decât clar că podul de la Mărăcineni, construit  de armata germană în 1932, deci vechi de peste 80 de ani, este într-o stare avansată de degradare şi se impun măsuri de urgenţă. Găurile au fost acoperite de lucrătorii de la Secția Buzău a CNADNR, însă noi fisuri au apărut pe aceeași porțiune pe sensul de mers dinspre Moldova spre Capitală. În schimb, podul se zguduie puternic din toate încheieturile, ori de câte ori trec camioanele de mare tonaj.

Deocamdată au fost impuse restricții de tonaj și de viteză dar șoferii camioanelor de peste 40 de tone nu le respectă.

Reprezentanţii CNADR au inspectat luni obiectivul şi au preconizat că lucrările de reabilitare ar putea demara în această vară.

În acest caz, traficul rutier din şi înspre Moldova ar urma să se desfăşoare doar pe tronsonul nou al podului, pe câte o bandă pe sens.

Luna viitoare se fac împlinesc 12 ani de când o viitură de amploare istorică a rupt un picior al podului de la Mărăcineni, peste râul Buzău, ducând la prăbuşirea acestuia şi ruperea legăturii rutiere între Muntenia şi Moldova timp de aproape o jumătate de an.  A fost cel mai important dezastru produs infrastructurii din ţara noastră. Povestea a început pe data de 7 mai 2005, când o viitură puternică a afectat podul construit de armata germană în 1932. Torenţii au înclinat unul dintre pilonii de susţinere şi l-au deplasat cu zece centimetri.

Pe 9 mai, al doilea pilon a cedat iar podul rămas fără susţinere s-a frânt. Din acest moment, traficul rutier între Bucureşti şi Moldova a fost blocat iar singura soluţie temporară era construcţia unei punţi provizorii. La 11 mai, a început construcţia a trei poduri cu picioare scurte la aproximativ un kilometru în amonte de podul distrus. Misiunea le-a revenit militarilor Batalionului 3 Geniu Mărăcineni, profesionişti căliţi în Bosnia şi Irak.

Tot pe 11 mai, în jurul orei 18.30, o porţiune de 50 de metri din podul metalic, realizat de nemţi, s-a prăbuşit  în albia râului, sub privirile a zeci de trecători. Zgomotul de metal contorsionat s-a auzit până la zece kilometri depărtare.

Pe 20 mai, avea să fie terminat primul pod provizoriu, destinat circulaţiei pietonale şi a vehiculelor de intervenţie. În următoarele zece zile au fost realizate încă două poduri, unul pentru autoturisme, iar celălalt, pentru pietoni şi biciclişti.
O nouă viitură care a mărit debitul râului Buzău la peste 600 de metri cubi pe secundă a distrus pe 13 iunie unul dintre cele trei poduri militare şi le-a avariat pe celelalte două. A fost necesară o nouă deviere a traficului pe ruta de 30 de kilometri prin Berca.

Pe 14 august 2005, traficul pe podurile provizorii de la Mărăcineni a fost din nou închis după ce debitul apei a urcat la 800 de metri pe secundă. Viitura a distrus primul pod, a trecut peste al doilea însă cel mai grav a fost că a afectat şi lucrările de refacere a podului principal, provocând pagube de peste trei miliarde lei. Mai multe utilaje au fost luate de ape.

La 29 octombrie, podul a fost redeschis fără fast.

Știri despre: