Polițiștii locali atacă și noua organigramă a Poliției Locale și au făcut plângere penală la DNA

de Stiri Buzau Media

Poliţiştii locali vor ataca în instanţă și noua organigramă a Poliției Locale, adoptată, joi, de Consiliul Local Municipal Buzău, și în care nu se mai regăsesc decât peste 130 de posturi.

Liderul de sindicat al poliţiştilor locali buzoieni, Vasile Ene, a precizat că, de această dată, vor solicita instanţei ca toate cheltuielile de judecată să fie suportate din buzunarele aleşilor care au votat pentru aprobarea noii organigrame și nu din bugetul municipalității.

Ene a mai anunțat că astăzi făcut plângere la DNA pe numele primarului şi al şefului Serviciului Resurse Umane din Primăria Buzău pentru abuz în serviciu, potrivit news.ro.

Aceasta este a doua încercare a primarului buzoian Constantin Toma de a concedia cei 323 de polițiști locali care asigurau paza obiectivelor administrative și de învățământ.

„Noua organigramă a Poliției locale prevede 135 de locuri, ceilalți 323 de polițiști locali vor primi începând de luni preavize de concediere, se va face o economie anuală de circa patru milioane de euro, bani care vor fi destinați investițiilor”, a declarat, la finalul ședinței, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

Potrivit sursei citate, „cu siguranță polițiștii locali vor da din nou primăria în judecată, dar la baza acestei hotărâri se află un raport al Curții de Conturi care solicită pe deasupra și recuperarea contravalorii salariilor acestora pe ultimii trei ani”.

În octombrie 2016, primarul Constantin Toma a dispus concedierea celor 323 de polițiști, aprobată și atunci printr-o hotărâre a CLM, însă Tribunalul Buzău a decis suspendarea executării Hotărârii de Consiliu Local de disponibilizare a celor 323 de polițiști, hotărâre rămasă definitivă pe 14 martie. Urmează ca instanța să se pronunțe și pe cererea de anulare a hotărârii respective.

Știri despre: