Primăria Municipiului Buzău anunță că a implementat Avansis Mobile, aplicație dedicată telefoanelor smart pentru gestionarea relației dintre primărie și contribuabil

de Stiri Buzau Media

Primăria Municipiului Buzău anunță că a implementat Avansis Mobile, aplicație dedicată telefoanelor smart pentru gestionarea relației dintre primărie și contribuabil.

Prin aplicația Avansis Mobile cetățenii din municipiului Buzău își pot plăti taxele si impozitele cu telefonul mobil. De semenea, Primăria Municipiului Buzău va putea trimite cetățenilor mesaje de interes public la nivel local, direct pe telefon.

Aplicația Avansis Mobile poate fi utilizată de către toți cetățenii, de pe orice telefon cu sistem de operare Android sau IOS și oferă siguranță deplină utilizatorilor în privința confidențialității datelor. Primul pas care trebuie făcut de către cetățean pentru a folosi aplicația este instalarea acesteia pe telefon.

Avansis Mobile este interfața mobilă prin care contribuabilul poate beneficia de următoarele operațiuni:

  • consultarea rolului fiscal,
  • plata integrală sau/și parțială a taxelor și impozitelor asociate rolului fiscal, defalcat la nivel de taxă / impozit,
  • transmiterea mesajelor de interes public din partea administrației,
  • eliberare certificate fiscale in format electronic.

Aplicația Avansis Mobile poate fi utilizată de către toți cetățenii, de pe orice telefon cu sistem de operare Android sau IOS și oferă siguranță deplină utilizatorilor în privința confidențialității datelor.

Pentru a beneficia de acest serviciu, cetățeanul trebuie să instaleze aplicația pe telefonul mobil.

Pentru a utiliza aplicația în condiții optime, vă rugăm:

  1. Să vă asigurați că, atunci când folosiți aplicația, alegeți din listă „Primăria Municipiului Buzău”, nu altă instituție înrolată.
  2. Să vă asigurați că aveți ROL fiscal la Primăria Municipiului Buzău.
  3. Pentru mai multe detalii, puteți consulta și manualul complet al aplicației pe www.primaria-digitala.ro .

Pentru a instala aplicația, se deschide magazinul de aplicații pe dispozitivul pe care se dorește instalarea și se caută termenul Avansis Mobile.

 

 

Cum se activează un cont prin completarea formularului aplicației? Iată pașii care trebuie urmați:

https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.integrisoft.amc

 

https://apps.apple.com/ro/app/avansis-mobile/id1512913726?l=ro

În manualul de utilizare  Mobile, este descrierea în amănunt a tuturor pașilor care trebuie parcurși pentru activarea contului de utilizator Avansis Mobile.

 

 

 

 

Primăria Municipiului Buzău  își informează cetățenii despre faptul că pe lângă această aplicație care ușurează mult interacțiunea între instituție și cetățean, există deschidere și se va investi constant în sisteme digitale cât mai diversificate, pentru a pune la dispoziția comunității servicii online ce vor putea fi accesate prin utilizarea calculatorului sau a telefonului.

De asemenea, instituția va face toate demersurile necesare pentru a reduce timpul de lucru cu contribuabilii și timpul alocat soluționării tuturor solicitărilor acestora. Prin adoptarea de soft-uri pentru digitalizare, managementul Primăriei va fi mai eficient, mai transparent și se va putea face economie de timp, resurse umane și financiare.

Primăria Municipiului Buzău mulțumește comunității locale pentru deschiderea și sprijinul de care dă dovadă și va comunica constant publicului despre cele mai recente noutăți din cadrul instituției.

Mai multe informații despre aplicația Avansis Mobile puteți găsi pe

www.primaria-digitala.ro.