Primăria Nehoiu: Suntem în plină campanie de strângere a semnăturilor de susținere a candidaților care se înscriu în competiția pentru alegerea Președintelui României

de Stiri Buzau Media

Suntem în plină campanie de strângere a semnăturilor de susținere a candidaților care se înscriu în competiția pentru alegerea Președintelui României.
Vă invit la o provocare: haideți să nu privim acest lucru ca pe o condiție prevăzută în calendarul electoral, ci să-l apreciem ca pe o consecință a implicării fiecărui candidat în viața socială a țării. În viața politică, implicarea e ușoară, dar odată ajuns în poziții executive, de analiză, de acțiune, profilul omului politic se estompează și se configurează cel al omului de decizie.
Candidatul echipei PSD, din care fac și eu parte, este #Marcel_Ciolacu. În cariera domniei sale, a ocupat funcții atât în executivul cât și în legislativul României. Puține sunt lucrurile care-i lipsesc din palmares, iar cele care i-au îmbogățit experiența sunt puternic reflectate în viața românilor.
Dacă și dumneavoastră, alegătorii, considerați că #Marcel_Ciolacu își regăsește calitățile în prerogativele care alcătuiesc profilul unui președinte de stat, atunci vă rog și vă aștept la punctul nostru de strângere a semnăturilor de susținere, amplasat în fața Casei de cultură. Dacă nu aveți posibilitatea să ajungeți în acest loc, vă rog să luați legătura cu mine sau cu membrii echipei mele, și vom găsi soluții de rezolvare.
Toate cele bune, tuturor!





Ionuț Milea, primarul orașului Nehoiu