Primăria Pârscov: Invitație la cultură

de Stiri Buzau Media

 

V-ați făcut #program pentru seara de sâmbătă?
Dacă nu, avem o sugestie pentru dumneavoastră!
Vă invităm să sărbătoriți alături de noi, într-un mod inedit, #noaptea_muzeelor_la_sate, ediția 2024!

Mai precis, în incinta simbolului #comunei noastre, respectiv a Casei Memoriale „Vasile Voiculescu”, unde se vor desfășura o serie de activități dedicate evenimentului anterior menționat.

Așadar, haideți sâmbătă, 31 august, începând cu orele 19, să participați la spectacolul #gratuit de #muzică_populară organizat cu ocazia #nopții_muzeelor_la_sate, susținut de numeroși interpreți din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău.
În plus, puteți să vizitați și expozițiile de bază organizate în casa memorială cu care ne mândrim!

Ce spuneți, v-am convins să ne fiți alături sâmbătă seara, la km 0 al culturii pârscovene, pentru a sărbători cum doar noi știm?

De vrei, te rugăm să ne ajuți cu o #distribuire a acestei postări

Daniel Mihai, primarul comunei Pârscov