În prezența reprezentanților municipiului Râmnicu Sărat și ai comunelor Podgoria, Topliceni, Valea Râmnicului, Grebănu și Râmnicelu, echipa de consultanți – profesori universitari, specialiști în soluții de mobilitate urbană și politici publice, a realizat prezentarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Zonei Funcționale Râmnicu Sărat, document strategic în baza căruia Râmnicul și comunitățile din vecinătate își propun să dezvolte o abordare unitară a sectorului de transport, atât la nivel de infrastructură, cât și de mentalitate.
Planul prevede o serie de intervenții realizabile până în anul 2030, precum și maparea unor oportunități de finanțare, în special din fonduri europene, care să dea sens măsurilor cuprinse în plan.
În ce privește mobilitatea durabilă, Municipiul Râmnicu Sărat a implementat începând din anul 2017 și până în prezent un proiect de mare anvergură, prin care au fost asfaltate 20 de străzi, au fost achiziționate 8 autobuze electrice și 30 de biciclete, a fost construit un depou și rastele pentru biciclete, au fost amenajate piste pentru biciclete.
Astfel că noul PMUD, care de această dată vine cu o abordare extinsă, ne aduce împreună într-o abordare promovată la nivel european, care de altfel oferă răspuns și contextelor: economic, social, de transport, geografic, aplicabile zonei.
Primarul municipiului, dl. Sorin Cîrjan, a lansat cu această ocazie o invitație la unitate în viziune și acțiune, fapt ce va continua eforturile de îmbunătățire a infrastructurii de mobilitate, o reducere a costurilor, un grad mai ridicat de satisfacție a cetățenilor.
Primăria Municipiului Râmnicu Sărat