Primăria Râmnicu Sărat: Modernizarea celor 4 tronsoane a DN2 E85 a început!

de Stiri Buzau Media

În perspectiva asfaltării carosabilului și a trotuarelor, au început lucrările pentru pregătirea infrastructurii de bază. Într-o primă etapă, în vederea amenajării trotuarelor, sunt eliminați arborii , mulți dintre aceștia prezentând un real pericol pentru trafic și cetățeni .

Așa s-a întâmplat și sâmbătă aceasta, atunci când, chiar în lipsa unor condiții neprielnice ale vremii, un arbore de mari dimensiuni a picat pe zona stradală și trotuar, lovind o mașină!

Astfel de situații, care pun în pericol viața oamenilor , vor fi oprite. În locul acestor arbori, odată cu modernizarea străzii, vor fi plantați unii tineri .

Totodată, vor fi executate lucrări de canalizații subterane (prin care firele de telecomunicații vor trece în subteran) și va fi modernizată rețeaua de canalizare .

Finanțarea acestor investiții pregătitoare se va realiza din bugetul local , în timp ce modernizarea carosabilului și a trotuarelor va fi finanțată din fonduri guvernamentale, prin programul Anghel Saligny.





Primăria Municipiului Râmnicu Sărat