Primăria Râmnicu Sărat: Râmnicenii au marcat sâmbătă „Ziua Unirii”

de Stiri Buzau Media

Râmnicenii au marcat sâmbătă „Ziua Unirii” și s-au adunat în jurul unei inițiative civice ce își propune să ducă la renașterea economică, socială și spirituală a zonei.

Festivitățile au început la Biserica „Adormirii Maicii Domnului”, unde un sobor de preoți a oficiat o Slujbă de Mulțumire lui Dumnezeu (Tedeum) și la care au participat un număr important de credincioși.

A urmat o ședință festivă a Consiliului Local, Sala Mare de Ședințe a Primăriei dovedindu-se neîncăpătoare pentru a reuni un număr impresionant de participanți: consilieri locali și directori de instituții locale și județene, cetățeni de onoare, primari ai localităților din Zona Râmnicului, reprezentanți ai mediului de afaceri, râmniceni care trăiesc în alte orașe din țară și străinătate, cadre didactice, medici și personal medical, etc.

Seria alocuțiunilor a fost deschisă de prefectul județului Buzău, doamna Liliana Sbîrnea, care a evocat importanța actului Unirii de la 24 Ianuarie 1859.

A urmat primarul Sorin Cîrjan, care a făcut apel la unitate și acțiune, lansând o inițiativă civică ce poartă semnătura mai multor primari din zonă, consilieri locali și directori ai instituțiilor de învățământ și subordonate Consiliului Local Municipal.

Intitulată „Inițiativa 24 Ianuarie – Uniți, reclădim Râmnicul Mare”, aceasta se dorește a fi o acțiune comună a tuturor localităților din zonă prin care să se realizeze o relansare economică, socială și spirituală a Râmnicului. Edilul a vorbit despre direcțiile de acțiune și planul activităților care vor duce proiectul de la idei la fapte, redând Râmnicului o nouă dimensiune. Primarul Sorin Cîrjan a afirmat că tinerii au nevoie de modele, iar educația rămâne principalul instrument prin care comunitatea să renască.

Au fost decernate mai multe distincții, fiind evidențiate mai multe personalități locale.

Au fost conferite trei titluri de „cetățean de onoare”, domnilor Viorel Tudose și Cătălin Săndulache, pentru susținerea financiară oferită constant unor proiecte ale comunității din domenii sociale, educație și cultură, respectiv, post-mortem, profesorului Radu Dincă, fost director al Colegiului Național „Alexandru Vlahuță”, pentru o viață didactică dedicată în întregime comunității și elevilor râmniceni.

Pentru că proiectul ce presupune revitalizarea unor domenii considerate vitale în dezvoltarea unei localități are nevoie de specialiști, a fost oferit titlul onorific de ,,Ambasador al Râmnicului Sărat” unor personalități importante ale orașului, astfel:

Pentru Domeniul Educație:
– Domnului Profesor Universitar Doctor, Răzvan Dincă, Decan al Facultății de Drept din cadrul Universității București
– domnului Profesor Universitar Doctor, Cosmin Dobrin, ASE București.

Pentru Domeniul Dezvoltare Durabilă:
– domnului Profesor Universitar Doctor, Dan Costin Nițescu
– domnului Conferențiar Universitar, Doctor Marcel Vulpoi
– domnului Doctor Economist, Viorel Tudose.

Pentru Domeniul Cultural – Identitar:
– domnului Marius Neculae
– domnului Leontin Păun
– domnului Cezar Buterez

Un alt moment apreciat de cei aproximativ 200 de râmniceni prezenți la eveniment a fost mesajul video transmis de doamna Laura Diana Popescu, Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Au primit diplome de recunoaștere a rolului lor în inițierea și susținerea acestui proiect de dezvoltare locală toți primarii din Zona Râmnicului, majoritatea fiind prezenți la eveniment.

Alocuțiuni au mai susținut, pe lângă laureații distinși cu premii, și doamna Mioara Donea, președinta Asociației Culturale „Octavian Moșescu”, cât și domnul Rică Neagu, stabilit de 33 de ani în orașul italian Arezzo, acolo unde trăiește cea mai mare comunitate de râmniceni din diaspora.

A fost, probabil, cel mai important și mobilizator eveniment organizat în ultimii ani în Râmnicu Sărat, care poate să însemne un proiect de dezvoltare zonală.
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă invităm să suținem împreună inițiativa – UNIȚI, RECLĂDIM RÂMNICUL MARE, aici:





Primăria Municipiului Râmnicu Sărat