Dragi cetățeni ai comunei Siriu,
Astăzi, 23 octombrie 2025, se împlinesc cinci ani de când am onoarea de a ocupa funcția de primar al comunei Siriu, depunând jurământul de credință pentru exercitarea funcției.
Au fost cinci ani plini de muncă, provocări și satisfacții — ani în care am depus toate eforturile pentru ca Siriu să devină o localitate modernă, vizibilă și respectată, un loc în care să fim cu toții mândri că trăim.
Privind în urmă, pot spune cu sinceritate că am pus suflet, timp și energie în fiecare proiect. Am căutat soluții, am atras finanțări europene, guvernamentale și locale, am continuat investițiile în educație, infrastructură și dezvoltare durabilă.
Astăzi, la moment aniversar, doresc să vă prezint principalele realizări din cei 5 ani de mandat (2020–2025) — roadele unei munci susținute, ale unei administrații dedicate și ale încrederii dumneavoastră.
Toate aceste rezultate au fost posibile prin colaborarea echipei din Primărie, sprijinul Consiliului Local, al instituțiilor județene și guvernamentale, dar mai ales prin răbdarea și implicarea dumneavoastră, cetățenii comunei Siriu.
Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin, încredere și solidaritate!
Prezint o parte din activitatea celor 5 ani:
Educație și tineret
Modernizarea Școlii Colțu Pietrii – buget local
Dotarea unităților de învățământ cu mobilier, echipamente IT, echipamente sportive și laboratoare – fonduri europene, PNRR
Modernizarea Grădiniței Lunca Jariștei – fonduri europene, PNRR
Implementarea programului „Masă Sănătoasă”, finanțat din fonduri guvernamentale
Premierea elevilor cu rezultate deosebite la învățătură
Schimb de experiență între elevii Școlii Gimnaziale Siriu și cei din comuna Cumpăna – tabără de vară, buget local
(În curs) Modernizarea Școlii Gimnaziale Siriu – fonduri europene, PNRR
(În curs) Extinderea și modernizarea Grădiniței Colțu Pietrii – fonduri europene, POR ADR Sud-Est
Susținenerea trupelor de muzică și dansuri populare ale Căminului Cultural Siriu Siriașul și Mugurii Siriașului
Înființarea a 3 trupe de muzică ușoară în cadrul Căminului Cultural Siriu
Infrastructură și dezvoltare locală
Modernizarea drumului DS 21 Bonțu Mare – fonduri europene, AFIR
Asfaltarea drumurilor locale: Bonțu Mare, Muscelușa, DS 5 (spre dispensar), DS 4 (spre biserică), buget local
Asfaltarea drumului Cașoca – din fondurile Consiliului Județean Buzău
Construirea podului peste râul Buzău (zona Groșet) – program Anghel Saligny, fonduri guvernamentale
Construirea trotuarelor în satele Lunca Jariștei și Colțu Pietrii – buget local
Realizarea stațiilor de autobuz – buget local
Extinderea rețelei de apă potabilă în satele Muscelușa, Colțu Pietrii și cătunul Ciotarnea
(În curs) Realizarea sistemului de canalizare și a stației de epurare – fonduri europene, POIM
Realizarea cadastrului general în trei zone ale comunei Siriu
Electrificarea gospodăriilor izolate din comună – trei proiecte finanțate prin fonduri norvegiene și guvernamentale (AFM)
(În curs) Construirea și dotarea dispensarului uman din Siriu, finanțat prin Compania Națională de Investiții CNI
Modernizarea parcării din satul Cașoca – buget local
Reabilitarea a 4 blocuri de locuințe în satul Cașoca –fonduri europene, PNRR
Mediu, energie și protecția resurselor
Amplasarea stațiilor de încărcare pentru mașini electrice – fonduri guvernamentale, AFM
Modernizarea iluminatului public cu telegestiune – fonduri guvernamentale, AFM
Extinderea iluminatului public în zonele neacoperite
Sistem fotovoltaic pe Căminul Cultural Siriu – fonduri europene, AFIR
Amplasare puncte de colectare deseuri textile
Amplasare cosuri stradale
Amenajari urbanistice si peisagistice
Administrație, gospodărire și servicii publice
Modernizarea sediului Primăriei Siriu – buget local
Construirea halei multifuncționale în incinta sediului primăriei – buget local
Realizarea logo-ului comunei Siriu – simbol al identității și modernizării noastre
Achiziția de utilaje pentru gospodărirea comunei:
autoutilitară 3,5 tone
tractor pentru cosit gazon
(În curs) Dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență – fonduri europene, AFIR
Modernizarea totemurilor de la intrările în comună – buget local
Cultură, sport, turism și viață comunitară
Modernizarea parcului central din Siriu – buget local
Achiziția terenului de fotbal și modernizarea bazei sportive – buget local
Construirea locurilor de joacă pentru copii în satele Muscelușa și Lunca Jariștei – buget local
Achiziția terenului pentru noul cimitir comunal – buget local
Sprijinirea permanentă a bisericilor din comună
Punerea în valoare a obiectivelor turistice ale comunei Siriu – promovare și dezvoltare turistică locală
Sistem video public cu 60 de camere de supraveghere – fonduri europene, PNRR
(În curs) Dezvoltarea infrastructurii turistice – fonduri europene, POR ADR Sud-Est
(În curs) Servicii sociale pentru grupuri vulnerabile – fonduri europene
Dragi siriuani,
Privind în urmă, vedem o comună care s-a schimbat fundamental.
Am reușit să aducem fonduri europene și guvernamentale, să modernizăm drumuri, școli, clădiri publice și să îmbunătățim viața de zi cu zi a cetățenilor.
Siriul este astăzi o comună mai dezvoltată, mai curată, mai sigură și mai cunoscută, o localitate care a devenit un exemplu de progres pentru zona de munte a județului Buzău.
Privind înainte, vedem un Siriu care continuă să crească, cu proiecte în derulare și planuri ambițioase.
Voi rămâne același om dedicat comunității, hotărât să duc la bun sfârșit fiecare proiect început, cu respect față de cetățeni și responsabilitate față de viitor.
Vă mulțumesc din suflet pentru sprijin, încredere și răbdare.
Împreună am demonstrat că se poate.
Împreună vom continua să ducem Siriul mai departe!
Cu respect și recunoștință,
Voicu Constantin Dragoș
Primarul comunei Siriu
23 octombrie 2025
Dragoș Voicu, primarul comunei Siriu