PRIMUL AUTOBUZ ELECTRIC CIRCULĂ ÎN MUNICIPIUL RÂMNICU SĂRAT!

de Stiri Buzau Media
Primăria Municipiului Râmnicu Sărat continuă dezvoltarea transportului public local prin prin achiziția a 8 autobuze electrice. În luna august a fost finalizată licitația privind achiziția a 8 noi autobuze electrice de capacități diferite, 5 autobuze prevăzute cu 26 locuri și 3 autobuze prevăzute cu 56 locuri, capacități suficiente pentru operarea serviciului de transport public local din Municipiul Râmnicu Sărat.
Un mare avantaj al achiziției este constituit de faptul că autobuzele electrice sunt fabricate în România. Acestea au fost proiectate pentru a respecta toate normele de siguranță a călătorilor dar și pentru a oferi un grad de confort cât mai sporit al călătoriei. În această perioadă, în Municipiul Râmnicu Sărat, este folosit în probe atât pe traseele urbane cât și pe trasee periurbane, un autobuz electric de o capacitate de transport de 83 locuri și o lungime de 12m.
Transport Urban de Călători S.A. Râmnicu Sărat: Prin continuarea dezvoltării parcului auto cu autobuze ce beneficiază de dotări din ce în ce mai modern și prietenoase cu mediul, sperăm ca să convingem pe cât mai mulți cetățeni să folosească mijloacele de transport în comun în detrimentul mașinilor personale. Transport Urban de Călători SA vă urează drum bun!