Profesorii buzoieni, deciși să declanșeze greva generală, începând de luni

de Stiri Buzau Media

Dascălii buzoieni sunt gata să intre în grevă generală. Liderii Sindicatului Învățământului Preuniversitar – SÎP Buzău au decis în majoritate, prin referendum efectuat în rândul membrilor de sindicat, să declanșeze greva generală începând de luni, 12 iunie.

Printr-un comunicat de presă, reprezentanții Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SÎP) Buzău anunță că din totalul de 4.574 membrii, au fost consultați 3.900, care s-au exprimat astfel: 3.516 voturi pentru și 384 împotrivă. Diferența de 674 membri reprezintă personalul nedidactic care nu a fost consultat în toate unitățile școlare sau cadre didactice care nu s-au pronunțat pentru nicio variantă.

Totuși, pentru că în momentul de față nu sunt îndeplinite condițiile pentru declanșarea grevei la nivel național, respectiv acordul a peste 50% dintre filialele din țară, conducerea SÎP Buzău solicită liderilor buzoieni de sindicat ca până duminică, 11 iunie, să hotărască dacă vor să declanșeze greva doar alături de colegii din Iași, Călărași, Cluj și Sectorul 6 București.

 

Știri despre: