PSD Buzău: PSD este și va rămâne partidul care oferă protecție seniorilor

de Stiri Buzau Media

PSD este și va rămâne partidul care oferă protecție seniorilor. Trebuie să le reamintim tuturor, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, că de când am intrat la guvernare, măsurile pe care le-am propus nu au rămas doar la stadiul de politici publice, ci au devenit promisiuni împlinite.
De astăzi, 1 octombrie, va intra în vigoare și neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei, o măsură ce va asigura un trai mai decent pentru cei mai vulnerabili dintre noi. Am promis, de asemenea, o reformă a sistemului de pensii și ne-am ținut de cuvânt. De la 1 septembrie 2024, pensiile reflectă mai corect contribuția fiecărui român și asigură o echitate reală între seniorii care au muncit și au contribuit în mod egal de-a lungul vieții.
Pentru că, în final, nu este vorba doar despre pensii mai mari, ci despre respectul pe care îl datorăm părinților și bunicilor noștri, celor care au făcut atât de mult pentru această țară.

PSD Buzău