Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat, miercuri, la sediul partidului, că referendumul „Fără penali în funcții publice”, prin care se propune modificarea Constituției, este programat pentru a avea loc pe 23 august, în luna în care majoritatea românilor își iau concediu.
„Așa înțeleg că este data programată pentru acest referendum. Există un parcurs legislativ în Parlament pentru asta. PSD susţine tot acest parcurs şi organizarea referendumului, cu condiţia să avem condiţiile necesare de desfăşurare a unui referendum fără probleme sanitare. Data este agreată de absolut toată lumea. Până atunci ne vom implica, pentru că acest mesaj este unul extrem de important şi suntem de acord cu el”, a afirmat Lucian Romașcanu, după şedinţa conducerii PSD.
Dan Barna, președintele USR, partidul care a inițiat „Fără penali în funcții publice”, se opune organizării referendumului în august, deoarece acesta consideră că ar putea pica la vot. El a propus organizarea scrutinului odată cu alegerile locale din septembrie.
Camera Deputaților va vota, într-o sesiune extraordinară în iulie, asupra a trei proiecte ”Fără penali în funcții publice”, depuse anul trecut în Parlament de USR, PNL și PSD. Decizia de a supune astfel la vot propunerile de modificare a Constituției aparține social-democraților.