Regio Călători a fost pe 4 martie ținta unui atac cibernetic care a vizat bazele de date

de Stiri Buzau Media

Operatorul feroviar privat Regio Călători și-a anunțat luni clienții că pe 4 martie (acum șase zile) a fost ținta unui atac cibernetic ce a afectat baza cu datele clienților (adrese de e-mail, parole de acces, CNP și telefon mobil. Cei de la Regio își roagă clienții să schimbe parolele, dar acest lucru nu este posibil nici la peste 12 ore după e-mail-ul trimis.

Ce spune compania, într-un e-mail către clienți

Pentru a mentine increderea acordata de dumneavoastra , va facem cunoscut faptul ca, in data de 04.03.2020 ora 19:00, website-ul www.regiocalatori.ro fost supus unui atac cibernetic, ce a afectat baza de date ce cuprinde informatii privind adresele de mail ale clientilor nostri, parolele de acces, CNP (acolo unde a fost necesar in vederea eliberarii legitimatiilor de calatorie) si telefoanele acestora (acolo unde nr. de telefon a fost utilizat in derularea relatiilor contractuale dintre noi).

Avand in vedere natura incidentului precum si natura datelor cu caracter personal afectate prin producerea acestuia, va recomandam a schimba parolele de acces la adresele de e-mail pe care le-ati utilizat in cadrul platformei noastre, pentru a evita o invaziune nedorita a persoanelor straine in conturile dumneavoastra de email.

Va asiguram de faptul ca societatea noastra depune in acest moment toate eforturile in vederea remedierii problemelor aparute.

Va multumim pentru intelegere si ne cerem scuze pentru disconfortul creat.

Sursa: hotnews.ro