Rodica Bârlă: am depus jurământul pentru noul mandat de primar

de Stiri Buzau Media

Dragi cetățeni ai comunei Puiești,
Astăzi, 28.10.2024, în cadrul ședinței privind ceremonia de constituire a Consiliului local al comunei Puiești, în prezența doamnei Tănase Elena- Cristina, consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic – Instituția Prefectului- județul Buzău, cu emoție și recunoștință față de Dumnezeu și față de dumneavoastră, am depus jurământul pentru noul mandat de primar pe care astăzi l-am preluat.
Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și pentru onoarea pe care mi-ați oferit-o în acești ani în care m-am aflat la conducerea comunei!
Pornesc la drum cu o nouă echipă de consilieri, pe care dumneavoastră ați decis-o prin vot și alături de care doresc să continuăm dezvoltarea comunei.
Mi-am asumat această responsabilitate și, alături de colegii mei consilieri, așa cum, cu toții am jurat, voi face tot ceea ce stă în puterea și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei Puiești.

Așa să îmi ajute Dumnezeu!

Cu respect și considerație,
Primar,
Rodica Bârlă




Rodica Bârlă, primarul comunei Puiești