Romeo Lungu: 𝐏𝐫𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐢̂𝐧𝐝𝐞𝐩𝐥𝐢𝐧𝐢𝐭𝐚̆: 𝐌𝐨𝐝𝐮𝐥𝐮𝐥 𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨𝐩𝐞𝐝𝐚𝐠𝐨𝐠𝐢𝐜 𝐬𝐞 𝐨𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐞𝐚𝐳𝐚̆, 𝐢̂𝐧 𝐬𝐟𝐚̂𝐫𝐬̦𝐢𝐭, 𝐥𝐚 𝐁𝐮𝐳𝐚̆𝐮!

de Stiri Buzau Media

 

În urma discuțiilor purtate cu doamna inspector școlar general Daniela Palcău și domnul inspector școlar adjunct Dan Popescu, și ca urmare a demersurilor constante în sprijinul educației din județ, s-a concretizat parteneriatul dintre ISJ Buzău și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești pentru organizarea Modulului Psihopedagogic – Nivelul I, postuniversitar, la nivel local.

Cursurile se vor desfășura la Casa Corpului Didactic din Buzău, iar înscrierile pentru prima serie au loc în perioada 8 – 26 septembrie 2025.

Programul se adresează absolvenților de studii universitare de licență, din orice domeniu acreditat, care doresc să obțină certificarea necesară pentru a preda în învățământul preuniversitar.

Este o măsură concretă pentru sprijinirea tinerilor din județ care își doresc o carieră în educație, dar și un răspuns la criza de personal didactic calificat, în special în zonele rurale și la disciplinele precum matematică, fizică, chimie și alte științe.

Cursurile vor avea loc în format adaptat (vineri – duminică), pe durata a 3–4 luni, cu taxă achitată în rate, tocmai pentru a fi cât mai accesibile.

Voi continua să sprijin toate inițiativele care oferă șanse reale tinerilor din Buzău și contribuie direct la întărirea sistemului educațional local.

Romeo Lungu