Romeo Lungu: Astăzi am fost ales președinte al organizației PSD Buzău

de Stiri Buzau Media

Dragi prieteni,

Astăzi am fost ales președinte al organizației PSD Buzău – o onoare imensă și, totodată, o mare responsabilitate pe care o preiau cu încredere și respect față de colegii mei și față de oamenii din județul nostru.

Le mulțumesc tuturor celor care mi-au oferit sprijinul lor, dar mai ales îi mulțumesc domnului Lucian N. Romascanu pentru implicarea, seriozitatea și echilibrul cu care a condus organizația în toți acești ani. A fost și rămâne un model de conduită politică, iar îndrumarea lui m-a ajutat să cresc alături de o echipă puternică.

Îi sunt profund recunoscător și domnului Marcel Ciolacu, președintele PSD, pentru încrederea pe care mi-a acordat-o și pentru sprijinul constant acordat organizației de la Buzău. Cu viziunea sa și cu încrederea arătată tinerilor, a contribuit decisiv la dezvoltarea județului și la consolidarea unei generații de lideri locali care își asumă responsabilitatea și acționează pentru oameni.

Mă angajez să continui această muncă cu seriozitate, transparență și dedicare. Cred în unitatea echipei, în dialog și în forța noastră de a construi un viitor mai bun pentru Buzău.

Mergem înainte, împreună!





Romeo Lungu