Primele roşii cu gust românesc, din soiul Buzău 1600, din răsaduri de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău vor ajunge în magazinele Lidl începând cu luna iulie.
Buzău 1600, un soi românesc de roşii considerat tradiţional pentru România anilor 80, va fi readus pe rafturile magazinelor în urma unei colaborări între retailerul german şi Experimantala de la Buzău. Răsadurile, semănate la sfârşitul lunii februarie la SCDL Buzău, au deja aproximativ 25 de cm. înălţime şi au ajuns săptămâna trecută, în mare parte, la cei trei fermieri cu care Lidl a încheiat contracte pentru cultivare. Oficialii Lild susţin că rosiile de Buzău 1600 vor fi disponibile pentru consumatori, în magazinele Lidl, începând cu luna iulie şi vor putea fi găsite pe rafturile magazinelor până la finalul lunii septembrie. În total, se estimează că vor fi livrate în jur de 150 de tone, potrivit economica.net.
Alegerea soiului a fost făcută în urma unor degustări organizate de Lidl în vara anului trecut, compania având în plan revitalizarea şi altor soiuri de acest gen. „Lidl România, alături de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, își propun să resusciteze cele mai cunoscute soiuri românești de tomate, ce reprezintă un model de gust pentru consumatorul român, dar să și ofere tot suportul necesar producătorilor locali, pentru ca produsele lor să ajungă la cât mai mulți consumatori din țară și chiar din afara ei”, se arată într-un comunicat al companiei.
Aceste soiuri (Buzău 1600 şi Buzău 22 care au fost pe lista de degustări a Lidl – n.red) sunt creaţii din anii ’80, tradiţionale pentru România. Sunt soiuri apreciate pentru formă şi aromă, dar neglijate în ultimii ani de marii cultivatori din cauza apariţiei hibrizilor care fac fructe multe mai rezistente în timp. Acestea rezistă undeva la 10 zile dacă sunt culese mai devreme, faţă de hibrizi care fac fructe ce se pot păstra şi luni de zile de la recoltare.