Constantin Toma: S-a încheiat concursul, faza pe județ, ,,Patrimoniul cultural buzoian”, ediția a-II-a

de Stiri Buzau Media
Constantin Toma: Dragi buzoieni, Ieri, 4 mai, s-a încheiat concursul, faza pe județ, ,,Patrimoniul cultural buzoian”, ediția a-II-a, organizat de Primăria Municipiului Buzău împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Buzău, despre istoria și geografia județului Buzău. Această competiție este urmarea firească a acțiunilor inițiate de Primărie, începând cu 2016, în care am promovat istoria și geografia locului, în toate școlile din Buzău, pentru a contribui cât mai mult la educația și cultura tinerilor buzoieni, în spiritul dragostei pentru locurile natale. Iată doar două acțiuni ce se desfășoară în fiecare an: – Primăria Buzău finanțează și distribuie fiecărui elev de clasa a-VII-a, două manuale, ,,Istoria Județului Buzău” și ,,Geografia Județului Buzău”, iar 12 mari personalități ale Buzăului sunt promovate în rândul elevilor pentru a le oferi adevărate modele de viață. Felicit pe toți elevii și profesorii din municipiul și județul Buzău, care au participat la această competiție și au demonstrat că iubesc istoria și geografia acestui județ. Mulțumesc în mod deosebit doamnei Inspector Școlar General, Daniela Palcău și doamnei Inspector Școlar, Ana Preda-Tudor. De asemenea, mulțumesc juriului format din domnii: Marius-Adrian Nicoară, Dumitru Scoroșanu, Constantin Coman, Mihai Mîncu, Nicolae Irimia și doamna Grațiela Petcu. Cu siguranță că și acest proiect va continua!