S-A SCHIMBAT MODUL DE CALCUL AL PENSIILOR SPECIALE

de Stiri Buzau Media

    Executivul a adoptat, astăzi, o ordonanță de urgență care stabilește că pensiile de serviciu nu se vor mai majora, anual, prin raportare la creșterile salariale. Această majorare se va face doar în funcție de coeficientul de inflație, așa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor reglementate de Legea 263/2010. Totodată, OUG prevede că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăși media soldelor sau salariilor nete cuprinse în baza de calcul a pensiei.

Guvernul anunță că niciuna dintre pensiile de serviciu aflate în plată nu va fi micșorată ca urmare a adoptării prezentei ordonanțe de urgență. Nici baza de calcul nu suferă modificări. De asemenea, nu intervin schimbări nici în ceea ce privește vârsta și vechimea avute în vedere la data depunerii cererii de pensionare. Aceste măsuri au fost adoptate de către Executiv, în vederea eliminării inechităților dintre categoriile de pensionari, dar și în contextul în care există pensii de serviciu care au crescut și cu 300% în ultimii ani, ca urmare a creșterilor salariale semnificative din respectivele domenii de activitate.

Ordonanța de Urgență reglementează pensiile personalului MAI, al MApN, al serviciilor de informații, cel aeronautic civil navigant profesionist, al Corpului Diplomatic și Consular, al Curții de Conturi, cel auxiliar din instanțe și parchete, al funcționarilor parlamentari, dar și al membrilor Senatului României și Camerei Deputaților.

Știri despre: