Organizaţia Salvaţi Copiii România a accelerat, în 2019, programul de combatere a mortalităţii infantile, capitol care încă plasează România unul dintre primele locuri din Uniunea Europeană, din cauze în general prevenibile sau tratabile. Astfel, în urma datelor centralizate transmise de medicii din ţară, au fost dotate constant maternităţile din regiunea Sud-Est, cu echipamente medicale în valoare totală de 312.966 de Euro.
În regiunea Sud-Est, rata medie a mortalităţii infantile a fost în 2018 de 7,6 la mia de copii născuţi vii în 2018 (faţă de 6,5 la mie, media pe ţară), potrivit datelor procesate de INS . În interiorul regiunii însă sunt câteva clivaje semnificative:
– în judeţul Tulcea, rata mortalităţii infantile a fost de 15,5 la mia de copii născuţi vii
– în judeţul Brăila – 8,8 la mie
– în judeţul Vrancea – 8,4 la mie
– în judeţul Buzău – 7,4 la mie
– în judeţul Constanţa – 6,5 la mie
– în judeţul Galaţi – 5,3 la mie.
Salvaţi Copiii a ajuns până acum în regiunea Sud-Est a ţării cu 133 de echipamente necesare supravieţuirii nou-născuţilor, în valoare de 312.966 de Euro, la maternităţile din Brăila, Buzău, Constanţa, Mangalia, Medgidia, Galaţi, Adjud, Focşani şi Tulcea.
Principala cauză a mortalităţii infantile este prematuritatea, care înregistrează o creştere semnificativă în aproape toate ţările lumii. Copiii prematuri au mari şanse de supravieţuire şi recuperare, dacă maternitatea în care se nasc are la dispoziţie aparatură medicală adecvată unei intervenţii rapide.
În ultimii opt ani, Salvaţi Copiii România a investit peste cinci milioane de Euro în dotarea a 96 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din toate judeţele ţării cu 630 de echipamente medicale, care au ajutat la supravieţuirea a peste 72.000 de copii.
O parte din aceste fonduri a fost colectată din solidaritatea companiilor care au înţeles că sprijinirea maternităţilor din România este o prioritate socială.
Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România: „Când ne-am pus în slujba maternităţilor, înţelegând că marile drame ale nou-născuţilor sunt cauzate de aparatura medicală deficitară, am pornit la drum singuri. Ni s-au alăturat imediat medici dedicaţi şi, treptat, susţinători şi parteneri sociali, pe care mizăm în continuare.
De aceea este atât de important acest mecanism de direcţionare a 20% din impozitul pe profit, pentru că înseamnă implicare şi efort conjugat.”
În ultimii ani s-a înregistrat o creştere în implicarea companiilor în direcţionarea a 20% din impozitul pe profit. Dacă în anul 2012, 125 de companii au direcţionat 20% din impozitul pe profit către Organizaţia Salvaţi Copiii România, în anul 2018, 190 de companii au decis să se implice în dotarea maternităţilor şi a secţiilor de neonatologie, prin sprijinirea programului Salvaţi Copiii.
Statistica ANAF mai arată că:
– Din suma totală de 16.392.712.985 de lei, reprezentând valoarea impozitului pe profit în anul 2018, doar 8% au fost direcţionaţi prin prevederea 20%. În acest fel, în proporţie covârşitoare, fondurile astfel rezultate au rămas în administrarea statului.
– Doar una din 63 de întreprinderi micro, mici şi mijlocii (IMM) a direcţionat 20% din impozitul pe venit către cauze sociale, aşa cum permite legea: dintre cei 539.709 de contribuabili impozitaţi pe veniturile microîntreprinderilor, doar 8.564 au ales să direcţioneze o parte din bani către acte de sponsorizare, proporţia fiind foarte mică. Astfel, din suma totală de 2.612.626.074 de lei, doar 0,3% au fost investiţi în programe în beneficiul societăţii.
Deşi direcţionarea a 20% din impozitul pe profit către cauze sociale este la latitudinea operatorilor comerciali, mulţi dintre aceştia nu utilizează acest instrument crucial pentru sprijinirea categoriilor sociale vulnerabile.
Pentru că viaţa unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiţia pe care o facem în maternităţi, Salvaţi Copiii România lansează un apel către companiile din România de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România.
Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca contractul precompletat cu datele de identificare ale organizaţiei aici.
Trebuie menţionat faptul că această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero. Suma direcţionată nu poate fi mai mare de cinci la mie din cifra de afaceri şi nu poate depăşi 20% din impozitul pe profitul datorat statului, iar plăţile trebuie făcute până la 31 decembrie 2019.
Salvaţi Copiii este o organizaţie neguvernamentală, asociaţie de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecţia drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi cu legislaţia României. Salvaţi Copiii România şi-a asumat din 2010 o contribuţie importantă pentru reducerea mortalităţii infantile în România printr-un program amplu, naţional, desfăşurat prin mai multe componente care vizează, deopotrivă, dotarea maternităţilor cu echipamentele medicale necesare îngrijirii copiilor născuţi prematur, dezvoltarea reţelelor specializate de suport pentru mame şi copii la nivelul comunităţilor rurale, pregătirea cadrelor medicale şi implicarea specialiştilor în îmbunătăţirea politicilor publice şi a serviciilor privind sănătatea mamei şi copilului.