Un gând sincer la început de drum
Permiteţi-mi va rog ca primul mesaj pe care îl transmit din calitatea
de primar al comunei Rușețu și sat Sergent Ionel Stefan, a fie un
mesaj de mulţumire adresat tuturor locuitorilor care și-au exprimat
sau nu opțiunile de vot. Prin atitudinea voastră indiferent de
culoarea politică, prezența la vot sau nu, am reușit să înțeleg
dorința de schimbare dar și nevoile voastre, care pentru mine
reprezintă începând de azi o direcție prioritară, în soluționarea lor.
După cum am promis încă din timpul campaniei voi fi un primar pentru
toți. Este o mare onoare pentru mine și în același timp o mare
responsabilitate să depun jurământul de credință în slujba
cetățenilor!
Sper ca începând de azi, 24 octombrie 2024, să fie deschis un nou
capitol din viața comunității noastre care v-a avea o nouă conducere
și aproape un nou consiliu. Pacea și înțelegerea să fie cheia
dezvoltării noastre în viitor, iar orgoliile și interesele personale
care au divizat până acum autoritatea administrativă, să fie lăsate în
urmă. În fond am fost aleși de către cetățeni și am jurat cu toții să
ne punem în slujba comunității noastre. Pornesc pe acest drum pe care
îl avem de parcurs împreună cu inima deschisă şi cu convingerea că vom
colabora indiferent de culoarea politică, în a lua cele mai înțelepte
decizii pentru locuitorii comunei Rușețu și sat Sergent Ionel Ștefan.
Primăria Rușețu va fi o instituție deschisă spre cetățeni, o
instituție demnă, la care oricine să se adreseze, convins că problema
se va rezolva, respectând legea și spiritul ei.
Cu respect
Primar al comunei Rușețu, SAMOILĂ MARIUS
Așa să ne ajute Dumnezeu!