Schimbare la vârful Spitalului Județean de Urgență Buzău. Economistul
Claudiu Damian părăsește postul de director pe care l-a ocupat în
ultimii 10 ani, pentru a prelua mandatul de consilier județean,
câștigat la alegerile locale, pe listele PSD.
Luni, 28 octombrie, în ședința de constituire a noului Consilier
Județean, Damian va deveni unul dintre cei doi vicepreședinți ai
Consiliului. Claudiu Damian și-a luat déjà la revedere de la angajații
Spitalului Județan, cărora le-a mulțumit pentru tot efortul depus până
acum.
În cei peste 10 ani de mandat la conducerea Spitalului Județean de
Urgență Buzău, Claudiu Damian a reușit implementarea mai multor
proiecte importante, cum ar fi deschiderea noii maternități, ridicarea
unui nou sediu al UPU-SMURD, dar și deschiderea Centrului
multifuncțional de la Pârscov.
Până la organizarea unui concurs de manager, șefia Spitalului Județean
Buzău va fi peluată, interimar, de Sorin Pătrașcu, jurist de profesie
și șef al Serviciului de Resurse Umane din unitatea medicală. Pătrașcu
este unul dintre cei mai vechi angajați ai spitalului și a fost
confirmat în noua funcție și de viitorul președinte al Consiliului
Județean Buzău, Lucian Romașcanu.
Ca pregătire profesională, Sorin Pătrașcu deține Certificat de Expert
în Legislația Muncii, certificat de absolvire a Managementului
Spitalicesc și este membru acreditat al Uniunii Naționale a Experților
în Legislația Muncii.
În noua calitate de manager interimar al Spitalului Județean de
Urgență Buzău, Sorin Pătrașcu își propune să construiască echipă cu
întreaga structură de conducere şi administraţie a S.J.U. Buzău,
pentru a duce la bun sfârşit toate proiectele începute.
Sorin Pătrașcu, manager interimar al S.J.U. Buzău: „Misiunea
spitalului este de a oferi servicii medicale de înaltă calitate și de
a asigura îmbunătățirea continuă a calității actului medical, cu
diversificarea serviciilor oferite populației, orientată în permanență
spre satisfacerea nevoilor actuale şi așteptările viitoare ale
pacienţilor. Viziunea şi scopul urmărit este de a crea un cadru optim
în vederea punerii la dispoziţia pacientului a unui pachet de servicii
medicale la cele mai înalte standarde, îmbunătăţirea serviciilor,
satisfacţia pacientului în condiţii de calitate şi eficienţă
economică.”
Priorităţile avute în vedere sunt cele legate de:
Orientarea către pacienţi, prin creşterea încrederii în serviciile medicale;
Abordarea holistică a pacientului prin oferirea unor servicii medicale
și de îngrijire complete adaptate nevoilor fizice, psihice și sociale,
prin intermediul echipelor multidisciplinare, servicii continue, în
condiţii de siguranţă cu minimizarea riscurilor, respectând drepturile
pacienților;
Satisfacerea cerinţelor tuturor părţilor interesate, începând cu
pacientul, cât şi personalul angajat, şi îmbunătăţirea continuă a
eficacităţii sistemului de management al calităţii.