Milea Ionuț: Semenii noștri, laolaltă cu munca lor de-o viață, reprezintă obiectivele noastre prioritare!

de Stiri Buzau Media
Milea Ionuț: Am așteptat un moment potrivit să aduc în discuție problema urșilor în orașul Nehoiu, atunci când consider că am niște informații concrete în legătură cu posibilitățile și căile de rezolvare, ca să nu fiu nevoit să mă vaiet în fața dumneavoastră, fiindcă reprezint legal orașul și acest lucru mă obligă la ceva mai mult decât să-mi fie frică de urși.
Ca urmare, vă informez că demersurile pe care le-am întreprins au fost: audiență la Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, pe mandatul domnului Barna Tanczos și memoriu transmis autorităților publice învestite cu atribute de competență în instrumentarea și soluționarea problemelor cauzate de prezența invazivă a animalelor sălbatice în așezările omenești populate, respectiv domnului Ministru al MMAP și Domnului Prefect.
Am descris situația în realitatea ei, și anume că locuitorii orașului Nehoiu se află în situația dramatică de a se confrunta cu un pericol neestimat și nesperat vreodată, având în vedere stadiul de evoluție a civilizației moderne cu care ne străduim să ținem pasul. Este vorba de atacul animalelor sălbatice; al urșilor.
Anul acesta, preponderent în lunile de vară și toamnă, prezența urșilor a fost semnalată în aproape toate satele, dar ceea ce face acest fenomen să fie de-a dreptul înfricoșător este că au fost surprinși în zona urbană – centrul civic al orașului – unde circulația persoanelor este frecventă până la ore târzii ale serii, aici fiind amplasate parcuri, zone de relaxare, centre comerciale, școala.
• Aplicația RO-Alert se declanșează foarte des, semnalând urși în diverse locuri, ceea ce face ca disperarea oamenilor să fie dublată de stresul și panica generate de alarme.
•În zona centrală, la poarta Liceului Teoretic din oraș și printre blocuri, în zona gării, în zona Spitalului Orășenesc au fost semnalați urși de mai multe ori.
• Alți urși au produs pagube materiale (livezi, construcții anexe) în aproape toate satele.
• Au fost produse accidente pe DN10, două autoturisme fiind lovite de urși care au sărit în carosabil.
Este drept că pentru pagube si accidente s-au întocmit dosare de despăgubire, dar știm cu toții că aceasta este doar soluția reparatorie dpdv material, care nu poate fi considerată ca fiind echitabilă.
Oricare ar fi poziția organizațiilor de mediu care militează pentru confortul și libertatea animalelor sălbatice, sunt sigur că sunt în asentimentul tuturor autorităților publice și majorității populației, când afirm cu vehemență că semenii noștri, laolaltă cu munca lor de-o viață, reprezintă obiectivele noastre prioritare.
Noi, autoritățile publice, suntem oameni aleși sau numiți pentru că prezentăm un potențial, o garanție în fața oamenilor. Este absurd să ieșim în fața acestora și să le spunem că ne împiedică legea, care devine un obstacol și nu o cale liberă de rezolvare.
În acest moment, suntem în așteptarea soluționării, nu putem decât să sperăm că se va crea cadrul legal adecvat .
Voiam să vă asigur că mă preocupă această problemă și caut soluții până la limita în care acestea mă depășesc.