Sentință definitivă. Primarul comunei Chiojdu, la un pas de încetarea mandatului

de Stiri Buzau Media

Primarul comunei Chiojdu, Andrei Fătu, este pe cale să își piardă mandatul după ce magistrații Curții de Apel Ploiești i-au respins apelul la decizia Judecătoriei Pătârlagele care l- condamnat la un an și șase luni închisoare cu suspendarea condi­țio­nată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

„Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul FĂTU ANDREI – SERGIU, împotriva sentinţei penale nr.124/18.04.2017 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele Conform art. 275 alin. 2 cod procedură penală, obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat . Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.06.2017. ”, se arată în decizia Curții de Apel Ploiești.

Decizia urmează să ajungă și la Instituția Prefectului, iar reprezentantul Guvernului în județ va lua act de hotărârea rămasă definitivă și va emite ordinul de încetare a mandatului.

În decembrie 2011, Andrei Fătu a contractat prin firma sa, Conifer Prodcom SRL, lucrări de igienizare a unei pășuni de pe raza comunei Chiojdu, conform contractului nr 4075 din data de 16-XII-2011, fiind vorba practic despre igienizarea islazului comunal Cătiașu. Firma lui Andrei Fătu a început lucrarea și ar fi finalizat-o în data de 10 mai când a mers la fostul primar să-i ceară să facă recepția lucrării. Fostul primar nu ar fi recepționat lucrarea iar între
timp Fătu a fost ales primar pe lista PDL. Mai precis, în data de 23 iulie 2012 Andrei Fătu, în calitate de administrator al societății Conifer Prodcom SRL, a emis și semnat factura cu seria BZ FAS nr.0000001, pe numele Primăriei Chiojdu, în valoare de 66 860,80 lei. În aceeași zi, primarul Andrei Fătu, cu aceeași semnătură de pe factura emisă de Conifer Prodcom, semnează în numele Primăriei Comunei Chiojdu, Ordinul de Plată nr. 242 în valoare de 62 897,76 pe care îl introduce la plată la Trezoreria operativă Pătârlagele cu explicația CV. Factură 0001/23.07.2012 lucrări pășuni Cătiașu.

Știri despre: