Serviciul Public de Apă din comuna Pârscov beneficiază de un sistem alcătuit din panouri fotovoltaice

de Stiri Buzau Media

Acestea au rolul de a reduce consumul de energie electrică la jumătate și de a micșora costurile facturilor.
De asemenea, ne bucurăm să vă informăm că datoria imensă față de Electrica a fost achitată.


În urma calculelor efectuate după montarea panourilor, s-a luat decizia de a extinde rețeaua de apă în satul Bădila și Lunca Frumoasă,unde deja lucrările au început!
Primii pași au fost deja făcuți, iar în viitorul apropiat vor fi demarate și lucrările.
Ne dorim ca toți locuitorii să beneficieze de apă, iar conducerea actuală face tot posibilul pentru a duce la bun sfârșit unul dintre cele mai importante proiecte.
Daniel Mihai, primarul comunei Pârscov