Primăria Municipiului Buzău aduce la cunoștința publicului o informație importantă referitoare la sistemul de Bike Sharing al orașului.
Începând cu data de sâmbătă, 10 februarie 2024, ora 8:00, sistemul va intra într-o perioadă de mentenanță obligatorie, care se va întinde până la data de 10 aprilie 2024.
În această perioadă, toate bicicletele și terminalele vor fi inactive, făcând imposibilă închirierea sau utilizarea acestora de către cetățeni.
Această etapă de mentenanță este esențială pentru asigurarea funcționării optime a sistemului și pentru garantarea siguranței utilizatorilor.
Operațiunile de mentenanță vor include verificări tehnice detaliate și, acolo unde este necesar, înlocuirea componentelor sau pieselor de schimb.
Scopul este de a readuce echipamentele la parametrii normali de funcționare și de a asigura condiții de siguranță și conformitate cu destinația fiecărei biciclete.
Primăria Municipiului Buzău își exprimă recunoștința pentru înțelegerea și răbdarea demonstrată de utilizatori în această perioadă și își reafirmă angajamentul de a oferi servicii publice de calitate, care să contribuie la promovarea unui stil de viață activ și sănătos în rândul comunității.