Teatrul „George Ciprian” Buzău anunță cu entuziasm deschiderea
stagiunii 2024-2025, marcând un nou capitol artistic plin de provocări
și emoții.
Publicul buzoian este invitat să participe la primele spectacole ale
stagiunii: „Capra cu trei iezi”, un spectacol pentru întreaga familie,
în regia lui Ionuț Octavian Ghinea, cu Ionut Ghinea, Cristi Martin,
Radu Pavel, Anda Pantiș, Cătălina Felicia Cruceru și Zabi Tudor – ce
va avea loc duminică, 15 septembrie, ora 11.00 și „Despre tandrețe”,
în regia lui Vlad Trifaș, cu Șerban Gomoi, Macrina Bârlădeanu, Ioan
Coman și Ioana Cojocărescu – programat pe 29 septembrie, ora 18.00.
Biletul pot fi cumpărate de la Agenția de Bilete din Bdul. Nicolae
Bălcescu, de la Teatrul „George Ciprian” sau ONLINE pe
www.teatrulgeorgeciprian.ro. Prețul unui bilet variază între 30 ron și
50 ron.
Între timp, în culisele teatrului, echipa noastră lucrează intens la
noi producții proprii pentru această stagiune. Pregătim surprize
pentru toate vârstele, inclusiv spectacole dedicate celor mici, dar și
producții de impact pentru publicul matur. Dorința noastră este să fim
prezenți în viața de zi cu zi a comunității, oferindu-le experiențe
teatrale memorabile.
Pe această cale, Teatrul „George Ciprian” Buzău dorește să mulțumească
publicului pentru prezența sa din stagiunea trecută și vă invităm la
spectacolele ce urmează, pentru a trăi împreună magia teatrului. Vă
așteptăm în număr cât mai mare la evenimentele noastre, într-o nouă
stagiune care promite să fie plină de surprize și momente de neuitat.
Mai multe detalii găsiți pe site-ul Teatrului,
www.teatrulgergeciprian.ro sau pe pagina de Facebook.