Teatrul George Ciprian: Mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au fost alături la evenimentul Mic dejun cu Moș Crăciun!

de Stiri Buzau Media

Peste 400 de copii l-au colindat pe Moș Crăciun în cele două zile de poveste, aducând cu ei veselia și farmecul sărbătorilor.

Poate că drumul copiilor și al Moșului a fost lung până la această întâlnire, dar fiecare pas a meritat cu prisosință! Emoția din privirile celor mici și bucuria revederii cu Moș Crăciun au transformat aceste zile într-un adevărat basm.

Vă reamintim că întâlnirile continuă și mâine, între ora 9:00 și 12:00, când Moșul îi așteaptă cu aceeași căldură pe cei mici.

Fiecare copil primește în dar un cadou dulce, oferit cu grijă și generozitate de Consiliul Județean.

Mâine este ultima zi a evenimentului, iar alte câteva sute de copii vor avea ocazia să-l întâlnească pe Moș Crăciun și să-și păstreze în suflet magia acestor momente.

Evenimentul „Mic dejun cu Moș Crăciun” este organizat de Consiliul Județean Buzău, în parteneriat cu Teatrul „George Ciprian” și Muzeul Județean.

Vă așteptăm cu drag!

Teatrul George Ciprian