Trei indivizi din Galați care pregăteau o lovitură la Buzău, prinși în flagrant

de Stiri Buzau Media

Ieri dimineaţă, în jurul orei 08.00, polițiști din cadrul Poliţiei municipiului Buzău şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au prins în flagrant un grup format din trei persoane din municipiul Galaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 42 de ani, despre care auveau informații că urmează să comită pe raza municipiului Buzău, infracțiuni cu violență asupra unei persoane în vârstă de 40 de ani, din judeţul Bacău.

De îndată au fost luate măsuri operative, reuşindu-se prinderea în flagrant a celor trei bănuiţi, în timp ce se deplasau cu două autoturisme pe raza municipiului Buzău.

De asemenea în urma verificărilor, în cele două autoturisme cu care se deplasau aceştia, au fost identificate mai multe mijloace de probă, susceptibile că ar fi fost folosite la comiterea de infracţiuni.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că gruparea era cunoscută pentru comiterea unor infracțiuni cu violență și de înşelăciune, pe raza judeţelor Galaţi şi Brăila.

Persoanele bănuite au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Buzău, ulterior fiind predate poliţiştilor din cadrul I.P.J. Brăila în vederea continuării cercetărilor şi documentării întregii activităţi infracţionale.

 

 

Știri despre: