Dacă e să vedeți un singur concert de Crăciun și numai unul, acesta este! “Paula Seling – Colindăm, Colindăm” un concert excepțional care aduce divinul în sufletele fiecăruia. Colinde tradiționale, cântece de Sărbători – o gală oferită de Paula Seling cu vocea sa excepțională, un spectacol despre bucuria sărbătorilor în familie, despre a dărui și a iubi.
Una dintre cele mai spectaculoase și mai elegante voci din muzica românească, Paula Seling, va ajunge în toată țara cu o gală excepțională cu colinde autentice românești și cântece de iarnă.
Show-ul este conceput ca o întâlnire cu toată familia, o celebrare a sărbătorilor care urmează să vină, un moment în care să ne reamintim bucuria de a dărui și a primi.
„În copilărie, Crăciunul era cea mai așteptată sărbătoare. Împreună cu fratele, verișorii mei și copiii unor prieteni de familie, ne puneam la punct repertoriul de colinde și mergeam la colindat. Îmi amintesc că iernile erau foarte grele, cu zăpadă mare și frig, dar asta nu ne împiedica să colindăm tot satul. Și la noi veneau colindători și „hitul” sărbătorilor era “Aseară pe-nserate”, un colind superb pe care îl cânt și azi, sub forma de „Poveste din Viflaim”.
În timp, am tot înregistrat colinde și, cântând-le, am înțeles că printre lucrurile pe care trebuie să le fac, este să duc povestea nașterii Lui Iisus mai departe, prin colindele pe care le interpretez. Este o sarcină foarte importantă pentru mine, pe care o fac cu toată dragostea. De aceea aștept cu sufletul la gură acest turneu în cadrul căruia voi încerca să ofer publicului toate experiențele trăite în satul de la bunici, în copilărie”, spune Paula Seling.
Concertul de la Buzău este programat pentru 3 decembrie, ora 19,00, la Sala Maximilian.