Va fi foarte frig în zilele următoare. Vezi când se încălzește vremea

de Stiri Buzau Media

Vremea va continua să fie oscilantă pe durata următoarelor două săptămâni, cu intervale în care va fi, în general, mai rece decât în mod obişnuit la această dată, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă până pe 30 aprilie 2017.

În Muntenia, în prima săptămână de prognoză valorile maxime de temperatură se vor situa în general sub cele climatologic specifice perioadei, iar media lor se va încadra între 8 grade (care se pot înregistra în zilele de 20 şi de 21 aprilie) şi 16 grade (în 23 aprilie). În cea de a doua săptămână se va încălzi treptat, iar în ultimele zile media maximelor diurne va urca spre 21 de grade.

Temperaturile minime vor fi în scădere până în dimineaţa zilei de 22 aprilie, când media lor va coborî până la -2 grade, apoi vor creşte, astfel că, după data de 27 aprilie, se vor atinge minime care în medie vor fi de aproximativ 7 grade. Până în data de 21 aprilie, temporar, vor fi precipitaţii pe arii extinse şi în general moderate cantitativ, apoi probabilitatea de ploaie va fi în scădere.

 

Știri despre: