VIDEO Constantin Toma: Astăzi, 15 martie 2024, încă o premieră pentru municipiul Buzău

de Stiri Buzau Media

Dragi buzoieni,
Astăzi, 15 martie 2024, încă o premieră pentru municipiul Buzău, intrarea în circulație a primei flote de 13 autobuze electrice în transportul în comun!

Noile autobuze electrice sunt nu numai 100% ecologice, dar sunt dotate și la cel mai înalt nivel de tehnologie, pentru a face călătoria cu autobuzul cât mai atractivă și eficientă:
– Sistem de E-ticketing modern;
– Sistem de supraveghere video interior – exterior;
– Sistem de informare călători audio și video;
– Sistem WI-FI gratuit;
– Echipamente ce comunică atât cu locațiile semaforizate din intersecții pentru prioritizarea lor în trafic, cât și cu cele două centre de monitorizare a traficului și a flotei de autobuze.

Toată această dotare a fost extinsă pe toate cele 123 de autobuze folosite de compania Transbus S.A.

Vă informăm că flota de autobuze electrice va fi dotată în viitorul apropiat cu încă 36 de autobuze electrice, pentru care s-au semnat deja contractele de finanțare, ceea ce va permite ca toate autobuzele ce circulă în municipiul Buzău să fie 100% electrice.

 

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău