În comuna Pârscov, Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită într-un mod cu totul special.
Evenimentul a avut loc atât la Căminul cultural „Vasile Voiculescu”, cât și la Casa Memorială cu același nume, adunând la un loc personalități marcante și reprezentanți ai tuturor cultelor din comuna noastră.
Elevii și cadrele didactice de la Școala gimnazială „Vasile Voiculescu” au fost prezenți, alături de președintele IECM, dl. Ștefan Davidescu, dl. Dr. Marius Nicoară, precum și de preoții Alexandru Guță, Stelian Vlăsceanu, Constantin Porceanu, Cristinel Calen, Mădălin Vlăsceanu și Constantin Dobrița.
Dar cine au fost vedetele zilei?
Micile talente din Pârscov, care ne-au încântat cu talentul lor și ne-au făcut să ne simțim mândri.
Atmosfera a fost una de sărbătoare, plină de bucurie și recunoștință pentru cultura noastră națională.
Primarul comunei, Daniel Mihai, a transmis felicitări organizatorilor și mulțumiri tuturor celor implicați în realizarea acestui eveniment deosebit.