Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat, miercuri seară, că în ședința Comisiei Juridice a Senatului au fost operate ultimele modificări la legea privind carantina și izolarea. Raportul Comisiei pe lege, cu amendamentele adoptate, urma să fie aprobat până la finalul zilei iar votul final pe proiect va fi dat de camera parlamentară decizională, Senatul, joi dimineață.
„Probabil în această seară 11-12, când va fi gata, o să dăm un vot pe raportul Comisiei Juridice. Mâine va fi înscris pe Ordinea de Zi a plenului Senatului care va avea loc la ora 10-12, o să stabilim de comun acord cu ceilalți”, a declarat Robert Cazanciuc.
Acesta spune că printre altele, senatorii au reglementat și aspecte legate de detașarea medicilor.
„Am introdus o procedură obligatorie mai întâi de voluntari, într-un al doilea pas de apărare la o structură militară, dacă va fi cazul. Dacă nici cele două soluții nu pot să aducă pe cineva într-un spital care are o criză la un moment dat, să se poată merge la o detașare cu o compensare financiară destul de importantă, de până la jumătate din salariu plus o diurnă de 2% pe zi pentru cei care merg în asemenea misiuni. Practic ar fi o dublare a salariului.
Ministerul Sănătății va fi obligat să formeze un corp al voluntarilor pentru situații de urgență, la care statul să poată apela atunci când este nevoie”, a mai spus acesta.
INSP va comunica separat numărul cazurilor noi de cele retestate
O altă reglementare adoptată de Comisia Juridică a Senatului mai prevede că Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) are obligaţia de a comunica zilnic numărul cazurilor noi, numărul cazurilor retestate şi numărul total de teste pentru cazurile noi şi cazurile retestate, raportate separat la nivel naţional şi judeţean, inclusiv după criteriul domiciliului persoanei testate, potrivit Agerpres.
„Mai avem o completare pe care trebuie să o facem cu privire la articolul privitor la obligaţia instituită pentru Institutul Naţional de Sănătate Publică, pe baza unui amendament venit de la Comisia pentru drepturile omului şi reformulat de Comisie: am statuat în lege că pe toată perioada situaţiei de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul naţional, Institutul Naţional de Sănătate Publică are obligaţia de a comunica zilnic numărul cazurilor noi, numărul cazurilor retestate şi numărul total de teste pentru cazurile noi şi cazurile retestate, raportate separat la nivel naţional şi judeţean, inclusiv după criteriul domiciliului persoanei testate”, a declarat vicepreşedinta comisiei, senatoarea PNL Iuliana Scântei, care a condus şedinţa.
Izolarea minorului se dispune în primă fază la domiciliul aparţinătorului
Conform unui alt amendament, izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul aparţinătorului sau într-o locaţie declarată de acesta, conform Agerpres.
„În ceea ce priveşte izolarea minorului într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă, aceasta se instituie potrivit reglementărilor legale în vigoare. Aparţinătorul minorului, întrucât trebuie să stea cu el, este supus măsurii carantinei, în temeiul prezentei legi, dacă măsura izolării nu i se aplică”, a precizat vicepreşedinta comisiei, senatoarea PNL Iuliana Scântei.
Senatorii juriști au adăugat un alineat corespunzător procedurii de instituire a măsurii izolării, în situaţia în care persoana izolată ar fi minor.
„Dacă persoana este un minor, măsura izolării pentru acesta se instituie (…) la domiciliul aparţinătorului sau într-o locaţie declarată de acesta. Izolarea minorului într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare (…) se instituie potrivit reglementărilor legale în vigoare”, arată textul legislativ.
De asemenea, nu este necesar ca minorii cu vârsta între 14 şi 18 ani să fie internaţi cu un părinte.
Potrivit completărilor aduse de Comisie, „până la emiterea deciziei care infirmă măsura izolării, recomandată de medic sau, după caz, de organele de control (…) sau până la data pronunţării hotărârii de revizuire sau, după caz, de încetare a măsurii izolării, în condiţiile alineatului 3 sau 4, persoana în cauză nu poate părăsi unitatea sanitară ori, după caz, domiciliul sau locaţia declarată, fără încuviinţarea medicului sau reprezentantului de Sănătate Publică, unitatea sanitară sau locaţia alternativă”.