
În Muntenia, temperatura aerului va creşte până la începutul lunii iunie, după care va marca o scădere. În prima săptămână, vremea va fi deosebit de caldă. În medie, vor fi maxime cuprinse între 25 şi 29 de grade, respectiv minime între 10 şi 15 grade.
Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, în medie, vor fi maxime de 26 – 27 de grade şi minime de 11 – 13 grade. De asemenea, vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioadele 1 – 3 iunie şi 5 – 7 iunie.
Astăzi, temperaturile ajung chiar şi la 33 de grade în Câmpia de Vest. Odată cu încălzirea, va creşte şi instabilitatea, iar după amiază aduce averse în nord, centru şi est. În rest se menţine vremea frumoasă.
Joi va fi în continuare cald, dar va ploua în multe reprize după prânz. Sunt averse cu caracter torenţial, vijelii şi grindină şi vor uda majoritatea zonelor. Vreme neobişnuit de caldă aşteptăm în sud şi sud-vest, cu valori de 30 … 32 de grade. În celelalte zone se răcoreşte uşor.
Vineri, temperaturile mai strâng puţin intervalul şi vom avea de la 23 la 29 de grade. Vremea va fi relativ frumoasă, dar local mai apar ploi scurte de vara în vest, centru şi sud.

